PUNCT

Te uiti si vezi fumul alb ca o cascada de lapte care iese din filtrul gol. Pentru cateva secunde iti trec prin cap un milion de ganduri si timpul pare sa se dilate. Ai timp sa te gandesti exact la ceea ce vrei sau poate sa vezi altfel lucrurile care deja le-ai trait, sa le schimbi dupa bunul plac, sa-ti creezi o infinitate de noi variante sau sa simti o infinitate de alte lucruri pentru acelasi eveniment. Incerci sa trasezi un grafic al vietii tale ; stii ca o axa trebuie sa fie timpul, dar nu stii care trebuie sa fie cealalta. Poate o axa a evenimentelor, sau poate a sentimentelor si trairilor. Sau poate nu ar fi un grafic ci un fractal...
Devii liric numai in momente capitale ale vietii. In agonie, in iubire, in suferinta. Este ca un cantec al sangelui, al carnii si al nervilor.
Nu stiu pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta ; pentru ce trebuie sa avem prieteni, aspiratii, sperante si visuri. Nu ar fi de o mie de ori mai usor sa te retragi intr-un colt de lume, unde nimic din aceasta lume sa nu mai aiba ecou...? Am pierde tot si nu am castiga nimic. Dar ce e de castigat? Sunt unii pentru care orice castig nu are nici o importanta. Suntem toti inchisi fata de celalalt. Si daca am fi deschisi incat sa primim totul de la celalalt sau sa-i citim in suflet pana in adancuri, cu cat i-am lumina destinul?
Singurul lucru care nu poate fi pus la indoiala pe planeta asta este moartea. Ne indoim de toate si totusi traim, De fapt tocmai faptul ca ne indoim de toate ne face sa iubim viata atat de mult.
Uneori vedeam anumite "personalitati" la tv, cand eram mai mic si nu concepeam ca ele chiar traiesc intr-un colt de lume avand fiecare viata in felul lor de oamenu normali. Am incercat sa ma transpun in viata lor. Primul cu care am incercat a fost M Jackson, cred ca dupa ce a fost in concert la Bucuresti. Inchizi ochii si deodata te simti ca un bob de fasole care a fost fiert prea mult si incepe sa se zbarceasca. E un sentiment ciudat.
Nu stiu cum va fi al 3-lea razboi mondial, dar al 4-lea se va purta cu bate si pietre. Asta a spus Einstein. Mi se pare genial cum printr-o singura fraza simpla sa explici un eventual sfarsit al umanitatii.
Trec pe langa o biserica mica din lemn, iar in spatele ei vad ca se ridica o imensitate din beton si caramida..o adevarata catedrala. De ce au trebuit sa faca asta? Pentru ca erau prea multi "enoriasi" si nu mai aveau loc sa preamareasca divinitatea in acea bisericuta? Nu am inteles niciodata rostul. Nu sunt o persoana credincioasa, dar nici ateu. Incerc sa inteleg lucrurile in felul meu fara sa-mi pun cenusa in cap. Nu inteleg de ce trebuie sa ma duc sa sarut icoanele pe care le saruta altii inaintea mea (herpes, etc..) sau sa ma spovedesc sau sa sarut mana la unu' care a ajuns sa fie preot cu toate ca nu are nimic sfant in el. Dupa cum zicea si profa' de istorie din generala :"Cum sa ma duc eu sa-i sarut mana sau sa-i spun pacatele mele unui fost elev de-a meu care a ajuns preot aici? Era un nesimtit si un prost in vremea cand ii eram profesoara" Si mai tarziu am cunoscut si eu "seminaristi" la teologie. Religia cred ca si-a pierdut din intelesul ei de fapt.
O singura persoana am cunoscut...care am simtit ca are ceva sfant in el. Prin sfant a a se intelege ceva care radiaza bunatate, iubire si liniste interioara. Cred ca eram printr-a 4-a si am fost la o manastire, de fapt un schit undeva in munti. Se ajungea pe un drum forestier acolo. Cred ca se numea Sf. Daniel Sihastru sau Sihastrie. Nu mai tin minte exact. Cu niste rude...pentru ca stiau ca acolo traieste un calugar cu care.., nu mi stiu din ce motive vroiau sa-l vada. Poate pentru a se spovedi. In fine. Langa o bisericuta mica din lemn..parca se numea biserica dintr-un copac, pentru ca fusese construita din trunchiul unui singur fag imens...era o chilie. Din ea a iesit un om albit de prea multa vreme. Cum l-am vazut am simtit ceva in mine, ca atunci cand simti ca traiesti un lucru maret si iti vine sa cazi in genunchi sa plangi. Cu toate ca era foarte batran, ochii lui erau ca a unui copil care inca nu au cunoscut ura, invidia, orgoliul. A fost singura experienta de genul pe care am trait-o. Nu i-am dat foarte mare importanta atunci. Totusi, poate gresesc, dar ala ar fi momentul care mi-a dezvoltat o ura pentru toti preotii "de la oras" du bisericile lor imense care nu pot sa transmita nimic nici printr-un milion de vorbe. Pe cand acel om simplu care traia ca acum 1000 de ani nu a trebuit sa scoata nici macar un cuvant ca sa ma faca sa ma simt altfel.
Ce e etic in lumea asta? Cine poate da de fapt o definitie generala a eticii in orice lucru? Am ajuns sa fim atat de dezvoltati in aceasta era informatica (dezvoltati..descoperiri care ne fac sa nu mai gandim sa ne indobitocim? - fara legatura cu textul asta), incat sa putem creea noi specii (tocmai ce am vazut un documentar pe aceasta tema). Toata informatia se afla in gene. Toate fiintele au propriul cod genetic. In fine. Si niste cercetatori (oameni care nu si-au acceptat viata de fiinte mediocre) au reusit in decursul a mai multor ani sa transcrie informatia genetica de la un cromozom intr-un program pe calculator. GCUA. La literele astea se rezuma toate lucrurile. Practic prin programul asta s-ar putea creea noi specii. Intrebare a fost daca e etic. Creatia fiind atribuita lui Dumnezeu. asiaoudsfhfipoeruhijpodsajiosfpadsfoijp

Unele lucruri sunt interzise. Nu sunt legale. Nu sunt practic normale. Un mos de 80 de ani cu pula sculata timp de o ora totusi e normal si se investesc sute de milioane pentru a se "studia" cum se face acest lucru. O planta data de Dumnezeu care creste in mizerie nu e.

PUNCT.

PS : Daca n-ar exista axa timpului totusi?