10

Uneori imi place sa ma infometez si sa ies. E o senzatie care nu pot sa o cunosc altfel. Imi place sa privesc lumea si intamplarile banale. Un copil plangand, vantul care mangaie frunzele unui copac, o batrana care cerseste, etc. Cred ca termenul e ca privesc lumea, nu o vad. Reusesc sa imi golesc capul si sa nu gandesc. Cu cat gandim mai mult despre un lucru cu atat ne indepartam mai mult de adevar. Daca de exemplu ne uitam la o floare si vedem cat de frumoasa e, deja daca ne gandim ca acea floare e frumoasa, in admirarea frumusetii intervine gandirea si nu mai intelegem adevarata frumusete. In aceasta stare inteleg lumea altfel. mai frumoasa, mai buna. Neschimbata de diviziunea care o impune scara economica sau orice dogma cu care suntem invatati. Atunci cand suntem foarte mici si nu ne gandim la sensul pe care aceasta lume vrea sa il dam unui lucru totul este mai frumos si timpul are alt inteles. Incerc sa ma privesc pe mine. Cred ca e cel mai greu lucru. Sa te privesti pe tine insuti.
Nu de multe ori am incercat sa intru intr-o stare de liniste interioara. Sa incerc sa ma regasesc. Sa imi vad sufletul. Sa il las pe el sa ma conduca. Reusesc doar pentru foarte putin timp. Imi inchid ochii si ascult lucrurile din jurul meu. Fara sa incerc sa le dau vre-un nume (latrat de caine, bataile ceasului, o masina trecand). E o senzatie incredibila. Pieliea ti se face "ca de gaina" si fiori iti trec prin tot corpul necontenit.
Dar asta din pacate nu poti sa o faci in viata de zi cu zi. Tot ce poti sa faci este sa incerci sa devii o persoana mai buna si sa incerci sa nu mai gandesti doar cu capul. El este deja indoctrinat. Trebuie sa te cunosti pe tine insuti, sa te iubesti pe tine insuti ca sa iubesti si pe altcineva. Daca te urasti., nu ai cum.
Oricum ar fi, viata e frumoasa si trebuie sa inveti sa o traiesti asa cum e, nu cum te invata altii sa o faci.