3

6. Vis. Statea pe un drum ce parea din granit. De fapt era o piata infinita pavata cu granit. Eram singur undeva in pustietatea aia. La un moment dat apare de nicaieri o persoana necunoscuta care totusi avea o voce cunoscuta si imi zice sa o urmez. Fara sa ezit ma iau dupa ea.
Cand eram mic credeam ca in orizont unde pamantul se uneste cu cerul e capatul pamantului. Intr-o zi m-am decis sa merg pana acolo. Nu se termina.
Si urmez persoana asta necunoscuta in orizont, iar peste un timp intinderea din granit se termina, iar acolo era capatul pamantului.
Nu tin minte finalul. Sau poate asta era finalul.

5. Sunt in metrou. Ca de obicei ma uit sub scaune. Aceeasi scara Zarges z500. Insa asta avea seria 41602. Nu o mai vazusem. Poate pentru ca de obicei stau in compartimentul dispre vatman. Acum eram in altul.
Simt nevoia sa ridic putin privirea. Ca de obicei intre oameni era distanta de un loc,mai putin la bara din mijloc.
Cel de langa bara din stanga avea adidasi verzi nike. Erau prafuiti. Poate jucase fotbal. Asculta ceva muzica la mp3. Imi aduc aminte ca detin si eu asa ceva si mi-l scot din buzanar. Bag castile in urechi...Shout..shout..ready or not samd. Ma uit iar la el. Nu gasesc nimic de care sa ma mai iau.
Scaun liber.
Cel de langa bara mijlocie de pe scaunul din stanga acesteia era un gras cu tricou galben cu sandale din care ii iesea parul de pe degete. De fapt ii ieseau degetele cu totul ca de aia is sandale...Langa el, de partea cealalta a barei...prietena lui. Cu tricou galben si ea. Slaba. Se uita in sus. M-am uitat si eu. Nu era nimic sus. Macar jos e scara, mi-am zis. El se juca pe telefon ceva. Eu nu aveam ce sa ma joc pe telefon. Mai vorbeau din cand in cand. Mi-am dat seama ca nu stiu sa citesc pe buze. Si ce daca...
4,99% oricat de mare o scriem tot mica e.
Scaun liber.
Pe scaunul din dreapta barei o femeie mai in varsta cu ziaru' click in mana scria ceva. Probabil o integrama. Sau poate corecta un articol. Sau poate totusi facea integrama.
Scara era totusi mai interesanta in momentul ala.

4. Fumez pe-o banca. Afara. Cald. Imi dau seama ca fumatul la munca e lucrul la care chiar am program fix. O tigara pe ora. Tot timpul la ora fixa. Incerc sa nu ma gandesc la nimic. Cred ca e cel mai greu lucru care exista pe pamant. Nu prea imi iese. Ma gandesc la cum sa fac sa nu ma gandesc la nimic. Apoi ma gandesc de ce ma gandesc la cum sa fac sa nu ma gandesc la nimic. Ma ridic si plec.

3. Stau la munca si ma uit in gol. M-am saturat sa empatizez cu lumea care ma chestioneaza. In domeniul asta sunt prea putine categorii de oameni. Doar cei care vin si ma intreaba crezand ca sunt din cu totul alt motiv acolo par sa fie mai interesanti. Dar nu am cu ce sa ma agat de ei ca sa pot porni o eventuala conversatie.

2. Astept metroul. Multa lume asteapta metroul. Oare cat timp mi-am petrecut pana acum asteptand metroul? Sau asteptand ceva.
Timpul e ucigasul perfect, omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, omoara ura, omoara iubirea. Nimic nu mai ramane.
Il vad pe un ecran ca vine. Nu vreau sa ma ridic, dar ceva parca imi spune ca oricum o sa ma duc cu urmatorul si nu o sa fie vreo diferenta. Ma urc in el. Tot timpul in momentul asta..cand se inchid usile parca mi se taie filmul si nu vreau sa mai aud sau sa vad ceva in jur. Nu-mi ramane nici un rest de amintire din jumatate de ora din viata mea. E negru.

1. Ma uit in oglinda si ma intreb cine e ala. E un avatar al sufletului meu. E cea mai grozava masinarie pe care o sa o pot controla vreodata.